EPISODUL 1: PARCUL NATIONAL BUILA-VANTURARITA

Cheile Bistritei oltene - prima poarta de acces in Parcul National Buila Vanturarita Muzeul trovantilor din Costesti Trovanti Alti Trovanti Amenajare destinata vizitatorilor muzeului Manastirea Arnota "Verde-n fata" si stareta Ambrozia de la Arnota Cariera de calcar Bistrita Lapte de la stana... la cana de plastic Intrarea in pestera Ursilor - Bistrita Liliecii din pestera... lor Paianjenul Maria din Pestera Sf. Grigorie sau a Liliecilor Marta lucratoarea, sora Mariei Magia focului de tabara Schitul Pahomie Capre negre... cu blana de vara Tunelul de sub varful Stogu Padurea puscariasilor Brana caprelor Dus de gheata in Cheile Recii Curcubeul din Buila Redactia "Verde-n fata!"

Localizare geografica: judeţul Vâlcea, în sudul Munţilor Căpăţânii, pe teritoriul localităţilor Costeşti, Bărbăteşti şi Băile Olăneşti.
Suprafata: 4186 ha

Buila-Vanturarita este cel mai mic parc national din Romania si singurul infiintat in urma demersurilor unei Organizatii nonguvernamentale.

Patria trovantilor
Natura isi arata comorile chiar de la intrarea in parc. Pentru ca langa Costesti se afla Rezervatia naturala Muzeul trovantilor, un loc decupat parca din cu totul alta lume: un deal de nisip care se erodeaza permanent, dand la iveala trovantii, care apar ca niste oua mai mari sau mai mici, cristalizate in nisipul fin. Cei cazuti de pe versant sunt chiar mai inalte decat un stat de om.
Din pacate, locuitorii zonei considera rezervatia "groapa de nisip" a Costestiului, strecurandu-si pe furis carutele ca sa le umple cu nisip pentru constructii. Mai mult, in timp ce unii se chinuie sa aduca trovanti aici pentru a intregi "familia", altii ii fura cu totul sau ii schilodesc pentru o bucata de amintire.

Manastirea Arnota
Lasam in urma Muzeul trovantilor si urcam pe muntele Arnota, intre vaile Bistritei si Costestilor. La capatul drumului, in spatele unor ziduri de cetate, sta ascunsa Manastirea Arnota, ctitorita de Matei Basarab si atestata documentar in 1636. Legenda spune ca Matei Basarab a zidit manastirea aici deoarece, inainte de a fi domn, s-a ascuns de turci prin stufaris. Fresca interioara a manastirii este originala, fiind renovate de curand. Aici este inmormantat tatal domnitorului, Danciu din Brancoveni alaturi de care insusi ctitorul zace sub o lespede de marmura alba.
Iesim din manastirea cu pridvoarele pline de flori si zidurile ei proaspat varuite si imediat, ca o rana, se zareste cariera de calcar Costesti. Sapaturile sunt destul de aproape pentru ca in manastire sa fie instalat un seismograf, nu de alta dar puscaturile in piatra sunt resimtite de maicute.

Milk-break
Lasam in spate baltile verzi si peisajul dezolant al carierei si continuam urcusul pe muntele Arnota. Cautam specii rare de plante protejate, impreuna cu directorul Parcului National Buila-Vanturarita, Cosmin Botez. Nu apucam sa ne indepartam prea mult, ca dam peste o stana. Ciobanul si bacita lui sunt "prinsi" ca nu respecta regulamentul parcului: n-au pus jujeiele la caini, astfel incat paznicii mioarelor sa nu atace capriorii din aria naturala protejata. Promit ca vor atarna bucatile de lemn la gatul cainilor si ne invita la o cana mare de lapte abia muls.

Pestera Ursilor
Cobaram de pe munte si intram in cheile impresionante ale raului Bistrita. Trecem printre peretii stancosi sapati de apa si razbatem intr-o poiana, dincolo de care aflam ca raul nu mai este cunoscut de localnici sub denumirea slavona de Bistrita, ci i se spune in grai neaos, Repedea. Urcam abrupt la Pestera Ursilor care ne intampina cu o deschidere de catedrala. Este liniste, iar apa infiltrata murmura prin scobiturile muntelui care arata ca un svaiter calcaros. Nu gasim ursi in pestera, dar dam peste urmele altor vietuitoare... turistii care au lasat urmele "civiliziatiei" lor: PET-uri, pungi, hartii, chiar si un bidon de plastic de cinci litri, greu de carat pe panta dificila pana la intrarea in pestera...

Bisericile din caverna
Ne intoarcem pe valea Bistritei, pana la manastirea cu acelasi nume, ctitorie a boierilor Craiovesti, Danciu, Parvu si Radu. O maicuta zambitoare si glumeata ne insoteste in pestera Sfantului Grigorie Decapolitul, unde se ascundeau candva odoarele manastirii la vremuri de restriste. Intrarea se face in mersul piticului, printr-un cotlon ingust si umed, nerecomandat claustrofobilor. Intr-una dintre firide, mulata pe forma peretelui, rasare la lumina lanternelor o biserica in miniatura: Ovidenia. Peretele, acum ros de vremuri si mancat de umezela, scrijelit de turistii care si-au lasat numele chiar si pe chipurile sfintilor, era odinioara loc pentru adapostirea moastelor sfantului Grigore Decapolitul.

La celalalt capat al pesterii, trecand pe langa o colonie de lilieci, ajungem la Biserica Sfintii Arhangheli, si aceasta in proces de degradare. Maicutele ne povestesc despre stradaniile lor de a gasi o solutie pentru conservarea frescei afectata de umiditatea care este atat de ridicata incat pe ceara topita cazuta de la lumanari se formeaza mucegaiuri. Pana si pe becurile care lumineaza palid pestera se depun cu repeziciune alge!
Specialistii cauta inca solutii. Nu stiu, deocamdata, cum poate fi conservata fresca la umiditate de aproape suta la suta. Un lucru este cert: biserca are nevoie de restaurare! Pana atunci, surorile-arahnide Marta si Maria – botezate asa de maicute dupa numele celor doua surori biblice – sunt singurele care construiesc ceva. Panze de paianjen...

Un singur drum de masina duce serpuit catre inima Parcului National Buila-Vanturarita: din Cheia lui Pacala (acolo s-a turnat filmul) pana la cabana cu acelasi nume. Valea este ca o cetate naturala in care poti patrunde printr-un singur tunel. Uitati de telefoane, internet sau televizor! Acolo tehnologia nu functioneaza!

Schitul ascuns sub stanca
La Pahomie trebuie sa ajungeti daca ati apucat pe acest drum. Schitul e facut parca numai cat sa incapa cei cinci calugari la slujba, mic ca o macheta. Sta ascuns sub o stanca protectoare, parca doritor sa fie lasat in pace de turistii putini care ii trec pragul si care se tot chinuie sa treaca printre nisa dintre perete si stanca pentru a ajunge la cascada din spatele lacasului.

Caprele negre stau la poza
Pe un versant golas, caprele negre ies din padurea protectoare sa linga solul plin de sare. Nu le deranjeaza zgomotul facut de masina in trecere, dar daca te opresti sa le faci o poza trebuie sa vorbesti in soapta si sa nu faci miscari bruste, altfel o zbughesc fricoase. Daca treceti pe la locul numit "La hume", rulati usor si sigur veti zari macar o capra neagra cu un pui, cum ni s-a intamplat si noua.

Poarta catre alta lume
Tunelul sapat in piatra friabila are o poveste ca a Manastirii Curtea de Arges. Tot ce se excava ziua, se prabusea noaptea. Asa ca a durat ani buni pana cand s-a izbutit realizarea unui tunel mic, avand o singura banda de mers. Prima masina a trecut pe acolo abia in 1986, Si cu cat te apropiimai tare de capat cu atat ai senzatia ca dumul se termina si vei cadeain hau, nu de alta, dar drumul o coteste atat de brusc la dreapta, incat nu il obsevi decat in ultimul moment.

Padurea puscariasilor
O parte a padurii din apropierea Cheilor Cheii a fost exploatata in perioada interbelica si muntele a ramas golas. Pentru a reimpaduri zona, au fost adusi puscariasi care munceau intr-un regim de semiliberate: nu erau dupa gratii, dar nici nu aveau unde sa fuga. Munceau intr-o cetate naturala, in care singurul drum de evadare insemna sa te cateri pe stanci sau sa te intalnesti cu ursul.

Poteca suspendata de 30 de centimetri
Brana caprelor isi merita numele cu prisosinta. Este singurul drum de mers cu piciorul pana in localitatea Cheia, dar daca iti este frica de un hau de 400 m sub picioarele tale, mai bine te intorci pe cararea pe care ai venit cu masina. Cu putin curaj si un pic de antrenament, se poate, pentru ca, altfel, ar fi pacat sa nu vezi florile de colt suspendate pe peretii abrupti.

Cele mai frumoase chei din Romania
Asa le numesc cei din zona si daca le parcurgi s-ar putea le dai dreptate. Cheile Cheii au peretii foarte apropiati si foarte inalti, iar apa formeaza jgheaburi sinuoase printre pietrele spalate cu furie. Multimea de cascade cu apa limpede ne tenteaza sa facem o baie... N-a fost cea mai inspirata decizie: apa e rece ca gheata!